RELIGIE

Flag Counter

Scrisoarea-raport a lui Publius Sentulus
către împăratul roman Tiberius despre Iisus Hristos

În jurul anului 1865, într-o bibliotecă particulară din Anglia a fost descoperită Scrisoarea-raport a proconsulului Publius Sentulus către împăratul roman Tiberius despre Iisus Hristos. După descoperire, această scrisoare a fost publicată într-un cotidian englez și apoi a fost tradusă și publicată într-o revistă din Bulgaria. Nu după mult timp de la publicarea ei în Bulgaria, scrisoarea a fost tradusă în limba română cu titlul: Mărturii despre Hristos. Scrisoarea a fost publicată cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Redăm mai jos textul acestei scrisori:



Majestăţii Voastre şi stimatului Senat al Romei;

Din partea Senatorului Sentulus Publius proconsul, salutare!



Am aflat că doriţi să ştiţi cele ce acum vi le comunic prin această scrisoare: trăieşte aici un om care se bucură de mare faimă, anume Iisus Hristos. Poporul îl numește „Profet al Adevărului”, iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers! Şi-ntr-adevăr, Împărate, în fiecare zi se aud minuni din partea acestui Iisus Hristos. Printr-un singur cuvânt, el dă viață morților și sănătate bolnavilor. Este de statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui care este cea mai frumoasa femeie din lume.

Părul său este ca aluna coaptă şi îi coboară până la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din oraşul Nazaret. Fruntea lui este lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nicio pată sau zbârcitură nu se vede pe faţa lui puţin rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă nu prezintă niciun argument pentru vreo critică logică, iar barba sa bogată, şi de aceeaşi culoare cu părul, este lungă şi se desparte în două prin mijloc. Ochii săi sunt albaştri-vineţi, blânzi şi senini. Privirea lui este însă aşa măreaţă, încât insuflă respect tuturor celor care îl privesc şi care se văd siliţi să-l iubească şi să se teamă de el. Lumina revărsată de faţa lui este ca lumina soarelui, aşa încât este cu neputinţă a o privi cineva mai îndelung.Inspiră Inspiră teamă acea lucire. Când însă povăţuieşte şi sfătuieşte, face aceasta plângând şi atrage iubirea şi respectul ascultătorilor. Se asigură că niciodată nu a râs, dar ochii lui veşnic lăcrimează. Braţele şi mâinile lui sunt foarte frumoase. Este foarte plăcut când vorbeşte, dar foarte rar iese în lume. Cât despre învățătură, el atrage atenţia întregului Ierusalim. Cunoaşte perfect toate științele, fără a fi studiat vreuna. Călătoreşte desculţ, sau încălţat în sandale romane, şi cu capul descoperit. Se vorbeşte pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părţile acestea. Mulţi iudei îl consideră chiar ca Dumnezeu; alţii îl denunţă că lucrează contra legilor Majestății Voastre. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmaşi. Omul acesta nu a cauzat nicio nemulţumire niciunui om, niciodată.



Scrisă la Ierusalim, Grupul X, luna a IX-a, Al Majestăţii Voastre, prea smerit şi supus servitor: PUBLIUS SENTULUS, Proconsul.



Sursa: http://www.crestinortodox.ro



A consemnat:
Valer POP






www.acris.ro ©Grigore Cotul & Adela Cotul. Toate drepturile rezervate.