ISTORIE LOCALĂ

Flag Counter

Monografiile comunei Șanț

Făcând o trecere în revistă a lucrărilor monografice despre localitatea Șanț, începem cu Monografia comunei Șanț – Rodna Nouă, publicată, în 1987, în revista „Plaiuri Năsăudene și Bistrițene” din Cluj-Napoca, ce cuprinde 16 capitole în 48 de pagini și este semnată de Mihail Domide (1842–1898), nepotul primului primar al comunei, Mihail Domide, ultimul fiind Civele Românu, cel care a luptat alături de camarazii săi din Batalionul 2 al Regimentului II Grăniceresc Năsăudean, în 1796, împotriva lui Napoleon I, la Areda -Veneția, salvând de la o iminentă distrugere armata austriacă, la Podul de la Arcole. Pentru o imagine cât mai exactă asupra vitejiei românilor participanți la acea bătălie, se impune să amintim aprecierea împăratului Napoleon Bonaparte, făcută după încheierea bătăliei: „Numai existența în adevăr marțială și vrednică de admirat a acestui batalion de soldați ne-a împiedicat de a înconjura și sfărâma cu desăvârșire armata austriacă”. Mihail Domide a căzut prizonier, după 10 ani de prizonierat în Franța, s-a întors acasă.

Șirul lucrărilor despre localitatea Șanț (Rodna Nouă) este continuat de prima monografie tipărită a comunei, editată la Bistrița, de Tipografia A. Baciu, în 1903, an în care începe edificarea noii biserici din Șanț, monografie scrisă de preotul Pamfiliu Grapini și considerată, la acea vreme, una dintre cele mai bune cărți în domeniu. Cu cele 160 de pagini, unul dintre criteriile care i-au asigurat statutul de lucrare monumentală, Monografia comunei mari Rodna-Nouă (Șanț), 1773-1903 se constituie într-o lucrare științifică, dar mai ales practică, în care realitățile vremii sunt redate cu multă precizie și minuțiozitate.

Renumitul cărturar clujean, descendent din marea familie a localității Rodna Nouă (Șanț), profesorul Onisim Filipoiu, continuă munca înaintașilor săi cu manuscrisul Pagini de antologie monografică ilustrată – comuna Șanț, 1973, care cuprinde peste 130 de pagini, multe ilustrații și fotografii, majoritatea inedite. Sub titlul Monografia comunei Șanț. Texte edite și inedite de Onisim Filipoiu, manuscrisul, prin grija scriitorului Dumitru Munteanu, este tipărit la Editura George Coșbuc din Bistrița. Un loc aparte în monografia lui Onisim Filipoiu îl constituie filmul „Satul Șanț”, realizat în 1935. În anii 1935 și 1936, Institutul Social Român, condus de academicianul Dimitrie Gusti, prin „echipele monografice” care alcătuiau așa-zisa „Echipă regală”, a întreprins în comuna Șanț cercetări sociologice, etnografice și de folclor, realizând filmul „Satul Șanț” (de Henri H. Stahl), al treilea de acest fel din România, film prezentat atât în țară, cât și peste hotare, în Franța și S.U.A. Era pentru prima dată când oamenii cu portul și cu obiceiurile lor, trăitori pe frumoasele meleaguri ale comunei, au fost imprimați pe peliculă, într-un documentar sociologic de mare valoare științifică. Amintim că filmul a cuprins și obiceiurile de nuntă, nunta filmată nu a fost o improvizație, ci o realitate, mirii fiind tinerii Sângeorzan Iosif și Olar Reghina, iar nași, prof. Dimitrie Gusti și țăranca Grapini Octavia, soția lui Grapini Timoftei. Tot atunci s-a născut „teatrul popular nescris”, grație săteanului cu mintea ascuțită și cu vorba hâtră Constantin Iugan.

După ani de muncă neobosită, de cercetări prin arhive, de discuții îndelungi cu zeci și zeci de localnici, în special cu bătrânii satului, profesorii Viorica și Septimiu Grapini redactează, în 1987, o Scurtă monografie a Comunei Șanț, lucrare de referință, modernă, în care se împletesc descrierile geografice cu datele istorice, statisticile legate de populație, sănătate, economie și învățământ, cu activitatea cultural-artistică, cu anexe documentare, cu vorbe din bătrâni, tradiții, obiceiuri și expresii ale șănțenilor. Monografia cuprinde și patru medalioane: Mihail Domide, Pamfiliu Grapini, Enea Grapini și dr. canonic Octavian Domide, ultimul dintre ei fiind membru al Marelui Sfat Național al Transilvaniei de la 1 Decembrie 1918, prieten apropiat al poetului George Coșbuc, pe care l-a ajutat la traducerea operei lui Dante Alighieri, „Divina comedie”. Argumentul autorilor ce stă la baza scrierii se încheie astfel: „Întocmim această scurtă monografie cu gândul ca ea să contribuie, într-o măsură oarecare, la alcătuirea unei noi monografii, atât de importante în viitor”. Ca fapt divers, prin bunăvoința regretatei profesoare Viorica Grapini, monografia dactilografiată a fost multiplicată în câteva exemplare, legate și copertate în tipografia ziarului „Orizont militar” din Cluj-Napoca, al cărui secretar de redacție eram la acea vreme. În anul 2016, monografia vede lumina tiparului la Editura George Coșbuc, din Bistrița, fiind, astfel, accesibilă cititorului interesat. Din păcate, cele 29 de planșe cuprinzând 60 de fotografii păstrate în manuscris, din cauza degradării lor în timp, așa credem, nu au fost cuprinse în lucrarea editată, reținându-se doar explicațiile imaginilor.


Leon-Iosif GRAPINI



Comuna Șanț – Repere în timp
(1773 – 1989)

Anul viitor, comuna Șanț va sărbători împlinirea a 250 de ani de la atestarea sa documentară (1773) ca o comună de sine stătătoare. Premergător acestui important eveniment din viața șănțenilor, ne propunem să consemnăm principalele repere temporale care țin de istoria locală a comunei.

Pentru această incursiune în timp, am folosit informațiile cuprinse în cele patru monografii ale comunei Șanț, în lucrări publicate sau în manuscris (îndeosebi Cartea vieții părintelui Pamfiliu, Florea Grapini, Editura Mușatinii, Suceava, 2003, și Însemnări din viața comunei Șanț 1900 – 1989, Viorica și Septimiu Grapini) și în alte documente avute la dispoziție. În acest material, ne referim la perioada 1773 - 1918.



Înainte de toate, facem câteva precizări legate de numele comunei. Denumirea de Șanț provine de la „șanțurile cele multe, frumoase, strategice”, săpate pe muchia unui platou, Podereiul Mare, de-a lungul Cobășelului, pe partea sa dreaptă, tocmai din Piatra Țâcșei, de la nord spre sud, peste șosea, prin sat, până în râul Someș, cam la 500 de metri spre apus de revărsarea Cârțibavului în Someș. Cobășelul, afluentul de dreapta al Someșului, de-a lungul căruia au fost săpate șanțurile amintite, a reprezentat granița între Austria și Moldova, până în 1777, când Bucovina, parte a Moldovei, a fost încorporată Austriei. Până în 1925, localitatea figurează cu denumirea de Rodna Nouă, după acest an, poartă numele de Șanț, mai puțin în perioada 1940 – 1944, când, sub ocupația maghiară, s-a numit Uj Radna (Rodna Nouă), dar localnicii au numit-o întotdeauna Șanț, localitate căreia, în treacăt fie spus, șănțenii îi ziceau „capătul lumii”, întrucât era ultima așezare de pe Valea Someșului.

După cum aflăm din monografia scrisă de preotul Pamfiliu Grapini, „această comună se afirmă a fi de la 1766, dar a fost, totuși, în ceva dependență de Rodna Veche încă vreo 8 ani, până către 1773”, an în care este atestată documentar, avându-l primar „cel dintâi, pe un Flamă”, iar ca preot „pe un Vasile Moisă, numit mai târziu Moisil”.

Unul dintre evenimentele importante din istoria locuitorilor din Valea Rodnei, implicit și a șănțenilor, este înființarea, în 1762, a Regimentului II Grăniceresc Român, cu sediul la Năsăud, care, potrivit reorganizării din 1816, avea în componență 12 companii, cuprinzând 44 de comune grănicerești. Alături de Rodna Veche, Maieru și Ilva Mare, Rodna Nouă (Șanț) a fost inclusă în Compania a V-a. După 89 de ani, în 1851, regimentul și-a încetat existența, ceea ce pentru locuitorii acestor meleaguri a fost o mare pierdere.

În anul 1770, munții mărginiți cu districtul militar al Rodnei s-au împărțit între comunele din regiune. După înființarea altor comune noi pe Valea Someșului, pe Valea Ilvelor și a Bârgaielor, printre care și localitatea Șanț, s-a făcut o nouă împărțire, în 1796, Rodna Nouă (Șanț) primind Fața Ineuțului, Stânișoara și Făgețelul.

În 1773, are loc vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania, capul încoronat ajungând și în comuna Șanț, suita acestuia venind peste Cucureasa, peste Vârful Boului, pe drumul numit Plaiul Moldovei, ce lega, la acea vreme, Transilvania de Moldova. Cu acest prilej, împăratul a donat capela militară existentă în localitate șănțenilor, capela devenind, astfel, biserică parohială, primul preot fiind Vasile Moisil, care va fi și primul învățător al școlii din localitate. Podul de peste Someș, ce lega comuna de acel drum, se numește și astăzi Podul Moldovei. Tot pe acest drum a venit, în 1848, o parte a armatei rusești, pentru a înăbuși revoluția din acel an.

În Șanț, în anul 1818, existau 27 de case, cu 37 de familii (377 de locuitori).

După anul 1827, se poate vorbi despre existența, sub conducerea bisericii și a regimentului grăniceresc, a unei școli sătești, care funcționa într-o singură sală de clasă, lipită de locuința preotului. Începând cu anul 1862, s-a construit o clădire din lemn, cu trei săli de clasă, în care elevii învățau cititul, scrisul, socotitul și religia.

Pentru legarea Văii Someșului cu Maramureșul și Bucovina, în vremea în care guvernator în Ardeal era principele Karl Borromäus zu Schwarzenberg s-a construit actuala cale de comunicație peste Pasul Rotunda, dată în folosință în anul 1859.

În anii 1844 și 1869, fosta capelă militară, devenită biserică parohială prin bunăvoința împăratului Iosif al II-lea, este reconstruită, pentru a face față populației devenite ceva mai numeroase.

În anul 1882, Șanțul a fost declarat, conform legii, comună mare, iar în 1898, s-a ridicat „o casă comunală frumoasă”, s-a instituit serviciul de zi prin trei servitori comunali, serviciul de pază pe timp de noapte și s-au introdus lămpile de noapte de-a lungul străzilor.

În 1890, se înființează în Șanț așa-zisa „Școală de duminică”, mai exact „Școala de repetiție”, în care cursurile, de trei ani, aveau loc sâmbăta și duminica, cu lecții de completare a cunoștințelor, dar și de alfabetizare. Aceste cursuri s-au ținut regulat până în 1914.

Societatea maghiară exploatatoare de păduri din ținutul Șanțului, „Besztercze – Naszod”, pentru transportul materialului lemnos, a construit, în anii 1898 și 1899, de-a lungul Someșului și al afluenților săi, pe o lungime de aproximativ 20 de kilometri, o cale ferată îngustă, având punctul de plecare la fabrica de cherestea existentă la „Popasuri” (azi Valea Mare).

În anul 1903, apare la Bistrița, la Tipografia A. Baciu, prima monografie tipărită a comunei, monografie scrisă de preotul Pamfiliu Grapini și considerată, la acea vreme, una dintre cele mai bune lucrări monografice.

Între anii 1903 și 1906, este edificată (sub îndrumarea arhitecților frați Rudolf și Adolf Henyeriche) noua biserică a comunei cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, fiind sfințită cu mare fast la 12 iulie 1906, în prezența unui numeros public (aproape 3000 de persoane). Iconostasul bisericii a fost lucrat de pictorul Octavian Smigelschi (cel care a realizat pictura iconostasului și cupolei Catedralei Mitropolitane din Sibiu) și de sculptorul Iosif Vogel.

În primăvara anului 1907, s-a introdus telefonul în comună.

În 1907, a luat ființă corul de tineri dirijat de renumitul om de cultură Dariu Pop, pe atunci învățător la școala din Șanț. Corul și-a încetat activitatea în 1967.

În fața senatului bisericesc-școlar și a conducătorilor primăriei, în 14 iulie 1912 s-a așezat piatra de temelie a noului edificiu școlar din comună, alipit la școala cu trei clase existentă deja, edificiu ce va fi sfințit în luna decembrie a anului următor.

Înanii Primului Război Mondial, din comuna Șanț au fost recrutați și înrolați 724 de bărbați, dintre care 75 nu s-au mai întors, fiind luați prizonieri sau murind pe front.

De Sfintele Paști (23 aprilie 1916) , copiii intrați în fiecare casă spre a vesti Învierea Domnului Iisus Hristos au primit, în loc de ou roșu, câte doi fileri, vopsirea ouălor roșii, conform tradiției, fiind interzisă prin ordin ministerial, pentru a nu fi retrase de la alimentația publică aceste produse.

În 1916, începe lucrul la calea ferată îngustă de la Rodna la fundul Cobășelului, fiind folosiți în acest scop peste 200 de prizonieri de război. În ziua de 11 iulie același an, spre durerea preotului și a localnicilor adunați lângă biserică, o comisie militară a urcat în turnul sfântului locaș și a aruncat jos patru clopote din cinci, acestea fiind confiscate pentru necesitățile războiului.

În 30 decembrie 1916, primarul comunei, Pantelimon Domide, participă, la Budapesta, la ceremonia de încoronare a regelui Carol al IV-lea al Ungariei (Carol I al Austriei).

În 2 iunie 1918, a nins pe munți și pe dealurile înconjurătoare ale satului, frigul înstăpânit timp de trei zile (până în 5 iunie) a înghețat semănăturile, obligând sătenii să refacă arăturile și însămânțările.

În 30 octombrie 1918 are loc o răzmeriță a populației din comună, în special a tinerilor veniți de pe front.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-a sărbătorit în localitatea Șanț în aceeași zi în biserică. După liturghie, s-a sfințit steagul național român, s-a jurat pe drapel, s-a cântatDeșteaptă-te, române!, Hora Unirii și Trei culori, au fost evocați Andrei Mureșanu, Horia, Cloșca și Crișan și Mihai Viteazul, tabloul celui din urmă a fost expus în fața iconostasului, solemnitatea încheindu-se prin ieșirea din biserică, pe sub steag, a sătenilor.

Aflați în vizită în Transilvania, timp de câteva zile, regele Ferdinand I al României și regina Maria, în după-amiaza zilei de 26 mai 1919, au ajuns la Bistrița. Toate satele de pe Valea Someșului și din întregul județ și-au trimis, cu trenuri speciale, delegați înveșmântați de sărbătoare, cu steaguri, pentru a-i întâmpina pe noii conducători. Din comuna noastră au participat 80 de șănțeni.

În 22 ianuarie 1920, a poposit la Șanț și în împrejurimi, pentru vânătoare, timp de trei zile, prințul Carol, cu o suită de ofițeri. La venire, a fost întâmpinat de conducerea comunei în fața unei porți de triumf ridicate înaintea bisericii.

În ziua de 26 iulie 1920, episcopul de Gherla, dr. Iuliu Hossu, a făcut o vizită canonică la Șanț. A fost întâmpinat, cu mare fast, de către întreaga suflare a comunei.

În locul clopotelor luate din turnul bisericii în timpul războiului (1916), au fost aduse altele trei în 29 iulie 1923.

În 1924, a luat ființă „Societatea studenților români” din Rodna Nouă (Șanț).

În ziua de 11 iunie 1925,, primăria comunei Șanț a cumpărat, contra sumei de un milion trei sute cincizeci mii lei, de la Stemerez C. din Borșa (Maramureș), muntele Preluca Cerbului.

Din 1925, comuna se numește oficial Șanț. Rodna Veche devine Rodna.

Primarul comunei Mihăilă Cicșa a luat parte, în 24 iulie 1926, la Curtea de Argeș, la înmormântarea regelui Ferdinand I.

În 1928, conform mărturisirilor scrise ale profesorilor Viorica și Septimiu Grapini, Însemnări din viața comunei Șanț 1900 – 1989, în comună, spre marea mirare a sătenilor, mai ales a celor mici, și-au făcut apariția primul „motor pe trei roți, două în spate și una în față” și prima bicicletă, bicicleta aparținând unuia dintre fiii părintelui Pamfiliu Grapini.

La 16 aprilie 1930, părintele Pamfiliu Grapini a fost decorat de regele Mihai I cu „Steaua României” în grad de ofițer.

În 1934, s-a înființat Căminul cultural.

În anii 1935 și 1936, Institutul Social Român, condus de sociologul Dimitrie Gusti, prin „echipele monografice” care alcătuiau așa-zisa „Echipă regală”, a întreprins în comuna Șanț cercetări sociologice, etnografice și de folclor, realizând filmul „Satul Șanț” (de Henri H. Stahl – scenarist și regizor, și Tudor Posmantir – imagine și montaj), al treilea de acest fel din România, film prezentat atât în țară, cât și peste hotare, la Paris și New York. Amintim că filmul a cuprins și obiceiurile de nuntă, nunta filmată nu a fost o improvizație, ci o realitate, mirii fiind tinerii Sângeorzan Iosif și Olar Reghina, iar nași, prof. Dimitrie Gusti și țăranca Grapini Octavia, soția lui Grapini Timoftei și mama prof. Septimiu Grapini. Tot atunci, s-a născut „teatrul popular nescris”, grație săteanului cu mintea ageră și cu vorba hâtră Constantin Iugan. În 1935, s-a pus piatra de temelie a căminului cultural.

În primăvara anului 1936, prin echipa regală, s-a cumpărat o casă din comună (ridicată în 1876, proprietar Emilian Grapini), a fost transportată la București și reclădită în muzeul satului, azi Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Căminul cultural din Șanț a primit, în 1937, titlul de „Cămin model” și un premiu în valoare de 5000 de lei.

În perioada 1940 – 1945, comuna Șanț, făcând parte din teritoriul cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a trecut sub administrație maghiară. În 1942, s-a pietruit șoseaua și s-a construit podul de beton din centrul comunei, peste Cobășel, pod pe care germanii, pe timpul retragerii, în toamna anului 1944, după evacuarea șănțenilor la Rodna și Feldru, îl vor arunca în aer, producând distrugeri mari bisericii și caselor din jur, și vor incendia fabrica de cherestea din Valea Mare și morile de făină din localitatea Șanț.

Prin desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, dictată de regimul comunist, în 1848, biserica din Șanț a devenit ortodoxă, iar sătenii au trecut în marea lor majoritate la ortodoxism. Preoții greco-catolici care au refuzat să facă asta au fost arestați.

În 5 martie 1957, s-au aprins primele cinci becuri la instituțiile din localitate. Cei mai impresionați au fost copiii.

În 1958, au început lucrările de construcție a unui nou local de școală, edificat prin contribuția voluntară a locuitorilor.

Dacă până în anul 1959, șănțenii vizionau filme aduse de caravana cinematografică, începând cu 16 iunie 1959, comuna a intrat în posesia unui aparat de proiecție pe bandă îngustă. Proiecționist: Luchi Octavian.

În toamna anului 1959, comuna a fost radioficată.

Începând cu anul școlar 1960/1961 s-a acordat, pentru prima dată în istoria școlii, manuale gratuite. În toamna lui 1960, s-a dat în folosință parterul noii școli.

În ziua de 15 februarie 1961, între orele 08.43 și 10.53, a avut loc o eclipsă de soare. Copiii și-au adus la școală bucăți de sticlă afumată prin care au privit fazele eclipsei. Au fost interesați de fenomen și mulți localnici maturi. În toamna aceluiași an, s-a dat în folosință, la întreaga lui capacitate, noul local de școală.

În ziua de 16 mai 1962, s-a înființat ghișeul poștal din Șanț, iar în august același an, s-a deschis magazinul „Aprozar”.

În 13 ianuarie 1963, s-au aprins becurile pe strada principală a comunei (în centru). Curentul era produs într-o „miniuzină” instalată lângă anexele primăriei, aproape de Someș. Miniuzina era deservită de fierarul Leontin Lechințan.

Primul elicopter văzut de șănțeni și-a făcut apariția pe cerul satului la 1 iulie 1965.

S-a descoperit peștera de pe Cobășel (septembrie 1968) .

În 1969, comuna a fost cercetată de sociologi conduși de prof. Stanciu Stoian.

Prima promoție de absolvenți cu 10 clase a ieșit de pe băncile școlii în iunie 1971.

În 1972, în comună s-au făcut cercetări sociologice și etnografice de către o echipă condusă de prof. Octavian Neamțu.

Comuna Șanț a fost racordată la sistemul energetic național (13 martie 1973) .

Prima librărie din sat s-a deschis la 26 aprilie 1974.

În 3 ianuarie 1975, s-a pus în circulație, după-amiaza, autobuzul Rodna – Șanț.

În 10 ianuarie 1976, a rulat, în premieră, la Căminul cultural, filmul „Comuna Șanț după 40 de ani”.

Prima orchestră din Șanț a evoluat pe scena Căminului cultural în martie 1976. Din orchestra înjghebată au făcut parte: Căilean Pavel, Natarâș Octavian, Forogău Florin și Forogău Leon.

În iunie 1976, s-a amenajat parcul de lângă podul Cobășelului. Tot atunci, s-a terminat și poarta de intrare în parc.

În vara lui 1976, s-au finalizat lucrările de reparații la biserică și au început lucrările de etajare și renovare a clădirii primăriei.

În anul 1977, într-un cadru festiv, în prezența unor personalități marcante ale culturii românești, s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani de existență a școlii.

În noiembrie 1977, în centrul comunei, s-au instalat difuzoare. Acestea „și-au făcut datoria” în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, când a fost transmis programul de „Anul Nou”, în prima zi a anului 1978 toată ziua „a cântat difuzorul”.

Prof. Onisim Filipoiu, fiu al satului, a donat școlii, în 3 ianuarie 1978, materiale bibliografice.

Prima ședință a Consiliului popular în noua sală festivă a sediului etajat și renovat a avut loc în 22 ianuarie 1978.

În 30 aprilie 1978, în urma unui foraj, la valea Fătăciunii, s-a format un „izvor artezian”. În 4 iunie, a avut loc o excursie cu școala la acest izvor.

La 1 decembrie 1978, cu prilejul sărbătoririi a 60 de ani de la Marea Unire, Enea Grapini, fiu al Șanțului, a fost decorat cu „Steaua Republicii”, el fiind unul dintre cei 12 bărbați de seamă ai Consiliului Național Român constituit la Alba Iulia în 1918.

În 2 februarie 1979, a decedat Sângeorzan Iosif, mirele din nunta filmată de „Echipa regală” în 1935. În vara aceluiași an (iulie) , a început construcția blocului din centrul așezării.

În 3 martie 1980, a avut loc, la Bistrița, înhumarea eroului șănțean al Marii Uniri, Enea Grapini. La funeralii a participat o delegație de țărani și de intelectuali din Șanț (38 de persoane), condusă de prof. Septimiu Grapini.

S-a dat în folosință primul apartament din blocul nou construit în centrul comunei (4 aprilie 1983) .

În urma pensionării preotului Buta Ioan, a preluat parohia, la 1 martie 1984, noul preot, Grapini Ioan, originar din Rodna. Părintele Buta a plecat din localitate după câteva zile (9 martie) , fiind petrecut de mulți credincioși emoționați și de dangătul clopotelor.

La „Casa Șanțului” aflată în Muzeul Satului din București, o echipă de meșteri locali, condusă de Pomohaci Leontin, a executat reparații (iulie 1985) .

În martie 1987, profesorii Viorica și Septimiu Grapini au finalizat, în manuscris (dactilografiat), lucrarea „Scurtă monografie a comunei Șanț (1773 – 1986)”, pe care au prezentat-o Consiliului popular.

La începutul lui mai 1987, au fost aduși 200 de militari pentru a lucra la mină. Cazarea lor s-a făcut în Valea Mare. Au plecat din comună un an mai târziu (13 mai 1988).

În 4 ianuarie 1988, capii de familie care aveau planificate nunți în acel an, au fost chemați la postul de miliție pentru a da o declarație că, pentru pregătirea ospățului de nuntă, nu vor sacrifica vite ori viței, fiind permise spre tăiere doar ovinele, porcinele și păsările.

În ianuarie 1988, au fost imputați 50 de gospodari (cu despăgubiri în lei), pentru că nu au predat la stat cota de lapte pe anul 1987.

În urma ploilor abundente, în 9 iunie 1988, au avut loc inundații pe Someș. La Valea Mare s-a rupt digul lacului de decantare de la Dealul Untului, sterilul deversându-se în albia râului și producând însemnate pagube gospodăriilor afectate.

Pe trotuarul din centrul comunei s-a montat, în 29 septembrie 1988, un panou cu obligațiile contractuale ale șănțenilor pe anul respectiv: 154 bovine, 312 porcine, 442 ovine, 737 miei, 5700 hl lapte de vacă, 740 hl lapte de oaie și 13,6 tone lână.

Începând cu 11 ianuarie 1989, s-a desființat comuna Șanț și a intrat în componența comunei Rodna, prevăzută a deveni oraș. În 19 ianuarie același an, la Rodna, s-a constituit Consiliul popular, cu participarea deputaților din ambele comune unite (Șanț și Rodna) care vor forma viitorul oraș.

În perioada februarie – noiembrie 1988, s-a construit din beton podul din centrul comunei. În anii 1988 și 1989 s-a lucrat, cu militari în termen, la betonarea șoselei din localitate care duce la pasul Rotunda.

Animatorul teatrului nescris Iugan Constantin (92 de ani) a fost condus pe ultimul drum (17 octombrie 1989) .

În jurul orei 11.00 (22 decembrie 1989) , a avut loc manifestația șănțenilor împotriva regimului comunist. La sediul primăriei din Șanț au fost arborate două drapele tricolor. Din școală au fost scoase de copii și tineri lozincile comuniste, tablourile și cărțile lui Nicolae Ceaușescu, care au fost arse. Clopotele bisericii din localitate au fost trase în dungă. S-a constituit Comitetul (provizoriu) al Salvării Naționale cu următoarea componență: Iugan Emil – vicepreședintele comunei, preotul Grapini Ioan, Ostace George – directorul școlii și Grapini Septimiu. În 23 decembrie, s-a ales un nou comitet al salvării în care au fost cooptați Ica Hojda, Cristina Grapini și Ion Boanchiș. În 27 decembrie, Consiliul local al FSN a întocmit o telegramă în care șănțenii și-au exprimat dorința de a se reînființa comuna Șanț. În 28 și 29 decembrie, magazinul din localitate a fost aprovizionat cu mult-așteptatele mărfuri și alimente.


Leon-Iosif GRAPINI





www.acris.ro ©Grigore Cotul. Toate drepturile rezervate.