Vis de iarnă

Zăpada s-a aşternut ca o mantie albă şi strălucitoare peste sat. Au sosit „zilele babei şi nopţile vegherii”. Perlele mari şi albe dansează în văzduh un dans fantastic. Cerul este uneori înnorat, alteori, alb ca zăpada. Copacii înveşmântaţi cu zahăr tremură de frig în livezile pustii. Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Marele policandru al cerului îşi aprinde una câte una steluţele ca într-o imensă sală de dans… Casele împodobite cu zăpadă cristalină dorm liniştite sub acoperişurile încărcate cu omăt şi aranjate cu ghirlande de cristaluri. Printre ramurile goale crivăţul cântă la xilofonul ţurţurilor de cristal.

Închid ochii, şi în faţa mea apare un lung câmp de mărgăritare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. O zână ce purta o rochie cusută cu ace de gheaţă şi împodobită cu steluţe argintii, frumoasă ca şi imaculatul murmur al zăpezii, infinită ca şi fulgii de catifea, surprinzătoare ca şi toanele iernii, m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii. Zâna îmi prezenta întreg ţinutul pe care a pus stăpânire, după care a pocnit din degete, şi un roi de fluturi albi m-a înconjurat. Fulgii începuseră să zboare şi, spre surprinderea mea, aveam şi eu aripi, pluteam şi dansam cu ei. Din norii de oţel cad mii de steluţe argintii, ce dansează prin văzduh ca un roi de fluturi fermecaţi. Zâna m-a luat de mână şi m-a dus pe un tărâm fermecat, unde se afla un castel de cristal. Înăuntru totul era de gheaţă, în mijlocul palatului se afla un tron sculptat minuţios. În faţa castelului se afla un lac îngheţat, ca o oglindă, pe care am patinat mângâiată de adierea vântului. Era nemaipomenit! Copacii oftau cu lacrimi brodate din flori de gheaţă. Steluţele albe de cristal mi se topeau în palmă. Zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare pare-un lan de diamante ce scârţâie sub picioare. Gerul îmi picta în obraji bujori. Fiindu-mi frig, Zâna mi-a dăruit o haină albă, ţesută cu fir de aur.

Spre seară, Zâna mă duse acasă. Pe drum, am privit atent pentru a reţine toate detaliile. Un fulguşor de catifea mă luase din caleaşcă şi mă puse în patul meu cald şi pufos. Am adormit într-o clipită.

Dimineaţa m-am trezit cu Zâna lângă mine, spunându-mi:

- Visele frumoase nu mor niciodată, draga mea!!!

Bianca FILIPOIU - Clasa a VII-a A

Școala Gimnazială „Enea Grapini” - Șanț

Profesor: Ana TIMIȘ