MOZAIC

Flag Counter

Scriitor clujean, redactor-șef la „Izvorul Someșului”
– revista unui sat mai aparte

Cunoscutul scriitor clujean Leon-Iosif Grapini, unul dintre cei mai semnificativi prozatori români contemporani, este redactorul-șef al unei remarcabile reviste sătești, „Izvorul Someșului”, care apare într-un sat mai aparte, cu un nume aparent comic – Șanț – care provine însă din „funcția” sa de localitate de graniță a fostului Imperiu Austro-Ungar.

Nu știu ca în județul nostru să existe vreo revistă sătească, însă iată că asemenea apariții editoriale trăiesc într-un județ mai puțin „cotat” decât Clujul, Bistrița-Năsăud, unde există (cel puțin) cinci publicații de acest fel: „Pisanii sângeorzene” în Sângeorz-Băi, „Cuibul visurilor” în Maieru, „Cetatea Rodnei” în Rodna, „Gazeta de Teaca” în comuna cu același nume și „Izvorul Someșului” în Șanț (pe vremuri Rodna Nouă), despre ultima publicație amintită urmând să povestim puțin în continuare.

Revistă cu un conținut socio-cultural (preponderent cu și despre literatură), editată cu sprijinul Consiliului local Șanț, „Izvorul Someșului” se remarcă de la primele apariții (două numere în anul trecut) printr-o structură bine definită, aproape surprinzător de profesionistă. Beneficiind de experiența lui Leon-Iosif Grapini, un prozator absolut notabil, fost redactor-șef și la „Orizont militar” din Cluj-Napoca, dar și a poetului și epigramistului Grigore Cotul, secretar literar al Cenaclului „Satiricon” din Cluj-Napoca și fondator al revistei „Izvorul Someșului”, reușește să reflecte atât viața cotidiană din localitate, cât și fragmente din istoria acestui sat.

Alături de articolele „oficiale”, care prezintă activitatea administrativă a localității, revista conține un consistent segment literar – susținut de prozatori cunoscuți (Leon-Iosif Grapini, Menuț Maximinian și Icu Crăciun), dar și de promițătoarea scriitoare Adela Cotul, o „pagină a elevului”, cu creații literare și plastice ale elevilor din Școala Gimnazială „Enea Grapini”, pagini de poezie și epigrame, precum și o zonă gestionată de Alexandru Dărăban, dedicată obiceiurilor și tradițiilor populare – adorabilă povestirea populară „Măriuca lu’ Niculai a Coșnenii și șarpele cu cap de cal”, culeasă de profesorul Dănilă Filipoi de la Octavia Mezei – Uța lui Mezei.

Alte pagini ale revistei sunt dedicate istoriei. În primele două numere sunt prezentate, printre altele, imaginea locuitorilor din Șanț care au participat la Primul Război Mondial, lucrarea „Enea Grapini și Ziua cea Mare” (autor Florea Grapini), despre personalitatea politică a lui Enea Grapini, o figură legendară (și aproape uitată) legată de Marea Unire din 1918, un document istoric mai puțin cunoscut – „Scrisoarea-raport a lui Publius Sentulus către împăratul roman Tiberius despre Iisus Hristos”, dar și date despre adunarea din august 1911 a Despărțământul Năsăud al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), desfășurată chiar în Șanț.

Să mai adăugăm la toate acestea și textul regretatului scriitor Dumitru Munteanu, despre un adevărat fenomen artistic, „made în Șanț”: teatrul nescris. Constantin Iugan, autor dramatic, regizor şi interpret, născut în Şanţ, a creat, împreună cu apropiații săi, mai multe scenete și piese de teatru, printre care „Studentul şi părinţii” sau „Bătrânul îşi împarte averea”. Aceste spectacole au fost prezentate și apreciate cu entuziasm în marile oraşe ale României, dar și dincolo de granițe, pe alte continente. După cum spuneam, Șanțul este un sat mai aparte. (...)

Un ultim cuvânt: dacă nu puteți intra în posesia unui număr tipărit din „Izvorul Someșului”, dar dacă nu vreți să ratați o lectură agreabilă, puteți găsi publicația și la adresa de internet:

http://www.acris.ro


Viorel DĂDULESCU

Redactor Făclia de Cluj



Din Șanțul… de jos, în Vișeu de Sus

Anul 2019, după Hristos. Început de lună mai. Mai bine, nici că se putea. Cine s-ar fi gândit că voi purcede, tocmai de la Șanț, nota BN, să culeg primele mele „zâmbete de prier”, din viitoarea mea carieră de epigramist(!), la început de florar? Cum cine? Nimeni. Nici măcar eu, deși-s din cale-afară de optimist, câteodată, acea dată sinonimă, de obicei, cu… atunci când nu-i cazul.

Da’ să știți că nu m-am pornit, așa, aiurea. Am fost invitat telefonic, cu ceva vreme înainte, de cel mai mare parodist român, Lucian Perța, despre care (in)cultura mea generală nu-mi spunea prea multe, că n-avea cum, eu fiind îmblânzitor de cifre, nu de cuvinte. M-a ținut la telefon până s-a convins că voi merge cu nevasta, deși spera să merg singur. Cum să lipsească soția mea tocmai de la festivitatea de decernare a Oscarurilor Maramureșului, secțiunea Râsu’-Plânsu’, în volum.

Acum, să vă spun cum a fost generată situația fără de ieșire, în care am intrat cu mare drag. Cum ar zice olteanul: trimisei și io o carte scrisă, „Ironii homeopatice”, după aproape doi ani de travaliu pe teritoriul epigramei, poeziei umoristice și parodiei, să se bage-n concurs cu nume și prenume mari: Bâlici Gheorghe, Zeana Corneliu, Haivas Mihai, Sălcuțan Mihai, Lazăr Dorel, Chirtoacă Maria, Larco Vasile, Gogu Liviu, Vasile Nelu și mulți alții. Sincer, nu știu cum a ajuns pe locul al 2-lea, dar am niște vagi bănuieli: au fost mai multe secțiuni, de-am încăput și eu; mi-a scris prefața Petru-Ioan Gârda – actualul meu șef de cenaclu („Satiricon” – Cluj), căruia îi sunt (fără voia sa) secretar, chiar cu „ă”, uneori (dar despre asta nu vreau să…); coperta a fost realizată de marele caricaturist Costel Pătrășcan, căruia nu-mi dau seama cum de i-oi fi intrat sub piele.

Bun. Acestea fiind zise, invitația, acceptată și nevasta, primită, în sâmbăta acelei zile ne-am urcat amândoi în mașina proprietate personală (a mea, din banii ei) și-am început, matematic, să ordonăm descrescător cei 119 km, care despart Șanțul (de jos) de Vișeu de Sus. Normal c-am pornit destul de devreme, să prindem masa de prânz la pensiunea Darilux din Moisei, unde urma să fim cazați. Ba mai mult, pe durata celor aproape 138 de minute, n-am mai staționat nicăieri să mâncăm. Știam că în Maramureș se mănâncă bine, deci n-avea rost să pierdem vremea, doar ca să întrerupem itinerarul. Despre cum se bea (lapte de pupăză, evident), am aflat, cam la o oră, după ce am ajuns.

De la o vreme am pus GiPiEs-ul, să nu ratăm bunătate de bucate, și, în jur de amiază, am ajuns la locul stabilit. Acolo, schimburi de îmbrățișări, dat mâini, cunoscut cunoștințe noi, identificat personalități marcante din zona satirei și umorului. Au avut șansa să mă cunoască personalități ca Nae Bunduri, Nelu Gârda, Mihai Sălcuțan, Laurențiu Ghiță, Mihai Haivas, Any Drăgoianu cu soțul, regretatul Nichi Ursei, frații noștri din R. Moldova – Gheorghiță Bâlici și Ion Diviza, Alexandru Câțcăuan, Vasile Larco, P.I.F. Vasilescu și mulți, mulți alții. Doar până aici am ținut minte ordinea îmbrățișărilor și pupăturilor. Apoi, a intervenit magia… laptelui de pupăză.

Nici nu ne-am dezmeticit bine după impactul bucatelor și lichidelor, că gazdele ne-au urcat într-un autocar, considerând că e cel mai potrivit moment să vizităm locuri cu mare încărcătură tradițional-culturală și istorică, pe o rază de mai mulți kilometri, de jur-împrejur. A fost o experiență unică, așa cum numai Maramureșul o poate oferi, de fiecare dată. Am făcut o grămadă de fotografii, am fost primiți cu inegalabilă ospitalitate, pe oriunde ne-au călcat pașii. Nu mi-ar ajunge paginile întregii reviste să vă povestesc vrutele și nevrutele petrecute.

Clar că ne-am întors, în timp util, pentru cină. Cu asemenea gazde, nu poți să sari peste mese, nici la propriu, nici la figurat. Habar n-aveam ce ni se pregătește pentru seara de sâmbătă. Ne-a picat bine, așa de tare, încât am împins-o, prin noapte, până-n dimineața zilei de duminică. Concurs ad-hoc de epigrame (am smuls un premiu și de-acolo, cu o epigramă despre rugăciune, culmea – acordat de un preot!). Cântec, joc și voie bună, toate cu iz de pe Iza. Maramureșence atât de faine la port și la stat, încât nu știai unde să-ți arunci ochii, toate-ntr-o horă și-ntr-un sunet de tobă care-ți pătrundeau până și în ultimele circumvoluțiuni rămase cât de cât intacte. Nu mă feresc să vă dezvălui că toba a căpătat glas, abia după ce s-a trezit lovită de maestrul Lucian Perța, care tocmai corecta o problemă de ritm și prozodie a orchestrei în vigoare.

În jurul unei ore, neelucidate încă, ne-am petrecut unii pe alții, și alții pe unii, spre locurile de culcare, pe care cu mare greu le-am identificat. A fost, cu siguranță, și chestie de noroc, după cum se citea pe fețele unora dintre proaspăt matinalii de duminică.

Aceleași tabieturi. Mic dejun. Lapte de pupăză. Socializare. Lapte de pupăză. Schimburi de cărți cu autograf. Lapte de pupăză. Autocar: Moisei – primărie Vișeu – festivitate de premiere. Public. Invitați și vedete (noi, cum ar veni!).

N-o să uit niciodată cât de mândru m-am dus să-mi ridic premiul – Premiul al 2-lea la secțiunea „Volum de umor”, Festivalul Național de Satiră și Umor „Zâmbete în prier”, ediția a XVII-a, Vișeu de Sus, 3-4 mai 2019. Primul meu premiu, pe acest tărâm al nebuniei ce avea să-mi încolțească în sânge.

De-atunci, s-au întâmplat multe. Și bune, și rele. A venit nenorocita asta de pandemie, dar Vișeu de Sus a continuat cu dârzenie acest festival, chiar dacă au fost nevoiți să-l organizeze doar on-line, adică fără noi și fără lapte de pupăză. Am avut onoarea și norocul să fiu printre câștigători, atât în 2020 (Premiul I la secțiunea „Epigramă”), cât și în 2021 (Premiul I la secțiunea „Volum de umor”, cu cartea „Registru de intenții” și Premiul al III-lea la secțiunea „Epigramă”).

Cât de fain ar fi fost să fi fost cu… prezență fizică! Nu mai înșir toate regretele trăite, nu numai de mine, ci de toți cei care au gustat miraculoasele trufandale din 2019.

Mulțumiri, multă sănătate și mult succes organizatorilor acestui eveniment, care, iată, împlinește douăzeci de ediții!

A consemnat, în (re)cunștință de cauză…


Grigore COTUL



Câteva expresii ale șănțenilor


„Îi strâmt în casă” – Când vrei să spui ceva fără ca cei din jur să audă;
„Pestriț la mață (mațe)” – Răutăcios;
„Umblă ca prin pâclă” – Umblă supărat;
„Ungi c... porcului cu slănină” – Dai cuiva care are din belșug;
„Îi taie coasa” – Îi merge bine;
„Nu-ți bate capul cu banii prohodului!” – Nu-ți face griji!;
„Îmi fierbe capul ca o oală cu cureci” – Am multe griji;
„Nu da cinstea pe rușine!” – Rămâi cinstit!;
„Om feștit” – Om nesincer;
„Intri ca porcul în cucuruz” – Intri în vorbă neîntrebat;
„Ți-ai dat blenele” – Ai spus tot ce aveai pe suflet;
„Ți-i plin carul” – Te apropii de pedeapsă;
„Îl poți bate cu toată pădurea” – Este incorigibil;
„Îi aleargă caii” – E ușuratic/Are comportare nedemnă;
„Umblă după potcoave de cai morți” – Umblă în zadar;
„Îi și de rugă, și de fugă” – E bun la toate;
„I-o pus cofa-n cap” – Când femeia își conduce bărbatul;
„S-o-ncălțat” – S-a căsătorit cu cineva nepotrivit;
„Îi uns cu toate unsorile” – E viclean;
„Nu mi-am pălit (lovit) oala de pragul tău” – N-am venit să mă milogesc;
„Lasă-te la bureana!” – Vezi-ți de treaba ta!;
„Doară nu ești ponihos” – Doar nu ești orb.


Sursa: Viorica Grapini, Septimiu Grapini – Scurtă monografie a comunei Șanț (1773-1986), Editura George Coșbuc, 2016

A consemnat:

Leon-Iosif GRAPINI






www.acris.ro ©Grigore Cotul. Toate drepturile rezervate.