TRADIȚII

Flag Counter

Datini de Paști în satul Șanț, Bistrița-Năsăud, 1939

În frumoasele ținuturi ale județului Năsăud, unde mijloacele de transport sunt încă din cele mai reduse, s-au păstrat în anumite locuri cele mai vechi și mai pitorești obiceiuri și datini pentru sărbătorile creștinești. Satul Șanț, oarecum izolat în vâlceaua unde casele cu acoperișuri țuguiate s-au îngrămădit printre livezile cu pomi înfloriți, în această primăvară timpurie, a păstrat toate vechile datini și obiceiuri ale Paștilor. Astfel, este mare păcat dacă-l prinde pe cineva Sfintele Paști nespovedit și nepristuit. De aceea toți, de la mic la mare, se duc din vreme la preot să se spovedească și să se grijească, păstrând cu adâncă sfințenie toate regulile postului mare. Dacă cineva moare în noaptea Învierii, se zice că este iertat de păcate și se duce de-a dreptul în rai, deoarece legenda spune că atunci Sfântul Petru pleacă de la poarta raiului și o lasă deschisă chiar și celor mai păcătoși. Atunci când mortul se află în ,,copârșeu” (sicriu), sătenii se adună la casa mortului și fac un priveghiu. Ca să potolească durerea familiei, acest priveghiu se transformă într-o petrecere veselă. Se fac tot soiul de jocuri vesele, se spun cimilituri și glume până în zori. După câte spun bătrânii, obiceiul acesta de a-i face pe cei ce suferă să uite de durerea lor, ar veni de la următoarea legendă.

Cică după moartea lui Iisus pe cruce, între cei doi tâlhari, Maica Domnului plângea atât de tare, uitată de toți, la picioarele crucii, încât era gata să se prăpădească. Numai un broscoi s-a milostivit de ea și a început să joace atât de caraghios în jurul ei, încât Maica Domnului s-a oprit din plâns, și-a șters ochii și zâmbind a binecuvântat-o pe broască să nu putrezească după moarte, ci numai să se usuce până ce se va face ca pulberea, fiindcă i-a fost milă de ea și i-a mai înveselit inima.

În prima zi de Paști, în zori de zi, din fiecare casă pleacă tatăl, sau fiul cel mai mare, cu o „cofiță” sub braț în care poartă ouă roșii, pască, colăcei, slănină și se duce cu ea la biserică. Aici, preotul sfințește ,,cofița”, care e un coșuleț cu fund lat, și numai atunci șeful familiei se întoarce acasă, unde toți ai lui îl așteaptă cu nerăbdare, deoarece, până la înapoierea ,,cofiței” sfințite, nimeni nu pune nimic în gură. Când ajunge acasă intră cu ,,cofița” în mână și cu capul descoperit și zice: ,,Hristos a înviat!”. Toți cei din casă îi răspund: „Adevărat a înviat!”. Vestea aceasta mare o repetă cu toții de trei ori, apoi se așază la masă, își fac cruce, gustă din pasca sfințită și fiecare zice cu glas tare: ,,Mulțumescu-ți Ție, Doamne, că am ajuns Sfintele Paști”.

Masa în zilele Paștilor se termină foarte devreme, pe la orele 11. Bătrânii se mai întind oleacă sau mai stau la sfat, pe când flăcăii și fetele aleargă la horă. De obicei e și câte un scrânciob, care se învârtește scârțâind. Flăcăii, cu pene mari ,,de pupăză” la pălărie, învârtesc o horă sau își saltă fetele în joc îndrăcit, care ridică colbul cât turla bisericii. Copiii bat toaca și ciocnesc ouăle roșii. Petrecerea continuă până seara. Atunci se pune din nou masa, la asfințit, se mai gustă din mielul rece, din ouă, și cei mai cuprinși fac repede niște ,,blini” (un soi de plăcinte cu brânză de oaie, având coca frământată din făină și mălai). Seara se adună cu toții în șezători, fac dialoguri improvizate, uneori chiar și un soi de mici reprezentații. A doua zi dimineața, gospodinele așază pe farfurii ouă și pască, le acoperă cu un ștergar curat și le trimit vecinilor, care, la rândul lor, trimit alte farfurii cu ouă, cu pască și alte bunătăți. Farfuriile și ștergarele țesute cât mai frumos rămân la vecini, care, an de an, ajung să-și schimbe vesela.

Adesea, bătrânele dau „năframe de moarte”, adică o năframă frumos țesută, ce se dă de obicei după moarte, ca pomană. Ca nu cumva moștenitorii să neglijeze acest amănunt, și pe lumea cealaltă să nu găsească ștergar de șters ochii, bătrânele dau încă din viață această ,,năframă de moarte”. De Paști, sătenii au grijă să cumpere blide și oale noi, pe care le aleg la târg, să fie cât mai înflorite. Blidarul satului are mult de lucru în ajunul Paștilor, deoarece până și cel mai sărac om trebuie să aibă în casă un blid nou. Astfel, cele trei zile sfinte trec în molcomă petrecere, în suflul dulce al primăverii. Apoi, din a patra zi, toată lumea iese la câmp, fiindcă primăvara este începutul vieții noi, începutul unei munci noi, după amorțeala iernii.



Notă: Text extras din: Ilustrațiunea română:, nr. 15/5 aprilie 1939.



A consemnat:
Valer POP






www.acris.ro ©Grigore Cotul. Toate drepturile rezervate.